Cartea șahistului albaiulian Marius Ceteraș, editată de Editura Unirea, prezentată în Gazeta Sporturilor.

”Sportul minţii cu Păcală şi Tîndală – Ce se poate ascunde sub un titlu sobru precum «Ghid pentru învăţarea jocului de şah»” – este titlul sub care Gabriel Berceanu a prezentat cartea șahistului albaiulian Marius Ceteraș. Cronica de carte a fost apreciată de aproape 105.000 de cititori care au dat ”like” articolului publicat în Gazeta Sporturilor.

Cartea maestrului FIDE Marius Ceteraş e o surpriză nu doar ca idee, ci şi prin felul în care se împletesc organizarea editorială şi capacitatea de sinteză a autorului. Fiecare lecţie e completată de o poveste cu o poveste cu celebrele personaje româneşti la tabla de joc! (…) Într-o piaţă de carte transpusă tot mai clar în destinul unui naufragiat infirm, apariţiile editoriale de acest fel par un strigăt donquijotesc pe sub candelabrele largi ale tăcerii stupide. E cu atît mai greu, în aceste condiţii, să abordezi sincer o realitate evidentă: discursul grafic al Ghidului îl face mai repede un instrument util pentru profesori, decît o poveste sută la sută ofertantă pentru copii”, spune autorul articolului pe care puteți să-l citiți în întregime pe site-ul cunoscutului cotidian de sport.

Marius Ceteraş are o activitate impresionantă în şah: este multiplu campion naţional de juniori şi campion balcanic cu echipa României de juniori (1993), a devenit maestru FIDE din 1992. În ultimii 16 ani a pregătit şahişti la cluburi din Alba Iulia, Turda dar şi Matosinhos (Portugalia).

“Ghid pentru învăţarea jocului de şah”, lucrarea tipărită de Editura Unirea din Alba Iulia se adresează tuturor celor care doresc să facă primii paşi în “jocul regilor”. Prefaţa este scrisă de fostul elev al lui Marius Ceteraş, Olimpiu Urcan, stabilit de câţiva ani în Singapore, unul dintre cei mai apreciaţi publicişti din lume pe teme de istoria şahului, având publicate mai multe titluri la prestigioasa editura americană McFarland.

Conţinutul cărţii este complementar cu cel al cărţii publicate anterior, “Ghidul jocului de şah pentru elevi” (apărută prima dată în anul 2007 sub numele “Lecţii de şah pentru începători” şi republicată ulterior sub numele de mai sus), care este utilizată în majoritatea cluburilor de şah pentru copii din România şi este avizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Este în primul rând o carte în care am pus foarte mult suflet. De mai bine de doi ani mi-am propus să scriu o carte care să ajute la promovarea şahului în rândul copiilor din judeţul Alba. Există sute de copii la noi în judeţ, în special în Munţii Apuseni, care parcurg zilnic, fie că e vreme bună, fie că e vreme rea, peste 10 km pe jos pentru a merge la şcoală. Cred că fiecare copil în parte, care îşi doreşte să înveţe şi face eforturi pe care alţii nici nu şi le pot imagina, pentru ca prin învăţătură să-şi facă un rost mai bun în viaţă, merită să fie scrisă pentru el o carte. În fine, am reuşit să-mi fac timp să scriu această carte şi vă promit că ea va ajunge la orice copil din judeţul nostru care îşi doreşte să studieze şahul într-un mod organizat, chiar şi la cei care, în pofida preţului foarte redus, nu şi-ar permite să o cumpere”, spunea Marius Ceteraș la momentul lansării noii sale cărți, ce a avut loc în luna februarie 2012, la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, moment care a coincis și cu înființarea Secției de Șah în cadrul Clubului Sportiv Universitar Alba Iulia.

© 2012 UNIREA PRES